Categorie: Studii de caz

Conform art. 10 alin. 1 din OUG nr. 158/2005, baza de calcul a indemnizatiei de concediu medical se determina ca medie a veniturilor brute lunare din ultimele 6 luni din cele 12 luni din care se constituie stagiul de asigurare, pana la limita a 12 salarii minime brute pe tara lunar, pe baza carora se calculeaza contributia asiguratorie pentru munca.

Or, conform art. 1 alin. 1 din OUG nr. 67/2022 alin. (1), incepand cu data de 1 iunie 2022, prin derogare de la prevederile art. 78, art. 139 alin. (1), art. 140, art. 157 alin. (1) si ale art. 2204 alin. (1) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, in cazul salariatilor care desfasoara activitate in baza contractului individual de munca, incadrati cu norma intreaga, la locul unde se afla functia de baza, nu se datoreaza impozit pe venit si contributii sociale obligatorii pentru o suma de 200 de lei reprezentand venituri din salarii si asimilate salariilor in urmatoarele situatii:

a) angajatorii majoreaza voluntar, oricand in perioada 1 iunie-31 decembrie 2022 inclusiv, nivelul salariului de baza lunar brut cu suma de 200 de lei, respectiv de la 2.550 de lei la 2.750 de lei, pentru salariatii care desfasoara activitate in baza contractelor individuale de munca, in executare la data de 1 iunie 2022, ce prevad un nivel al salariului de baza lunar brut la aceeasi data, fara a include sporuri si alte adaosuri, egal cu nivelul salariului minim brut pe tara garantat in plata stabilit prin Hotararea Guvernului nr. 1.071/2021 pentru stabilirea salariului de baza minim brut pe tara garantat in plata;

b) nivelul salariului de baza lunar brut stabilit potrivit contractului individual de munca, fara a include sporuri si alte adaosuri, este de 2.750 de lei, in cazul persoanelor nouangajate in perioada 1 iunie-31 decembrie 2022 inclusiv.

In concluzie, coroborand cele doua articole mentionate, suma de 200 lei acordata in baza OUG nr. 67/2022 nu intra in baza de calcul a indemnizatiei de concediu medical, intrucat asupra sumei de 200 lei nu se calculeaza contributia asiguratorie pentru munca.

Prin definitie, telemunca este forma de organizare a muncii prin care salariatul, in mod regulat si voluntar, isi indeplineste atributiile specifice functiei, ocupatiei sau meseriei pe care o detine in alt loc decat locul de munca organizat de angajator, folosind tehnologia informatiei si comunicatiilor (art. 2 lit. a din legea nr. 81/2018).

Pornind de la aceasta definitie, activitatea de telemunca se bazeaza pe acordul de vointa al partilor si se prevede in mod expres in contractul individual de munca odata cu incheierea acestuia pentru personalul nou-angajat sau prin act aditional la contractul individual de munca existent.

De mentionat este faptul ca, refuzul salariatului de a consimti la prestarea activitatii in regim de telemunca nu poate constitui motiv de modificare unilaterala a contractului individual de munca si nu poate constitui motiv de sanctionare disciplinara a acestuia.

Totodata, avand in vedere prevederile art. 48 din Codul Muncii, angajatorul poate modifica temporar locul si felul muncii, fara consimtamantul salariatului, in cazul unor situatii de forta majora, cu titlu de sanctiune disciplinara sau ca masura de protectie a salariatului. Codul Civil defineste forta majora ca fiind orice eveniment extern, imprevizibil, absolut invincibil si inevitabil (art. 1351 alin. 2).

In concluzie, modificarea contractului individual de munca in regim de telemunca presupune acordul voit al partilor, angajatorul putand dispune unilateral modificarea acestuia doar in conditiile mentionate mai sus si, doar, pe perioada determinata de timp daca legea prevede astfel.