Legea antifumat – cum o aplicam la locul de munca?



Asa cum bine stim, incepand din data de 17.03.2016 intra in vigoare si aplicare Legea 15/2016 privind modificarea si completarea Legii 349/20012 pentru prevenirea si combaterea efectelor consumului produselor din tutun prin interzicerea completa a fumatului in toate spatiile publice inchise, in spatiile inchise de la locul de munca si in locurile de joaca pentru copii.
Astfel, potrivit Legii 15/2016, prin spatiu inchis de la locul de munca se intelege orice spatiu care are un acoperis, plafon sau tavan si care este delimitat de cel putin doi pereti, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent, aflat intr-un loc de munca asa cum este el definit de Legea securitatii si sanatatii in munca nr. 319/2006 cu modificarile si completarile ulterioare. 
In concluzie, locul de munca reprezinta locul destinat sa cuprinda posturi de lucru, situat in cladirile intreprinderii si/sau unitatii, inclusiv orice alt loc din aria intreprinderii si/sau unitatii la care lucratorul are acces in cadrul desfasurarii activitatii.
Daca intr-o zona a unui spatiu de locuit se desfasoara activitati economice, atunci respectiva zona devine loc de munca, iar fumatul este interzis.

Locurile unde se poate fuma in cadrul intreprinderii si/sau unitatii sunt spatiile fara acoperis sau cu acoperis si cu mai putin de doi pereti (curte, balcoane deschise, terase deschise). 

Obligatiile angajatorului:
– angajatorul are obligatia de a elabora si de a pune in aplicare regulamente interne care sa contina prevederi prin care se interzice fumatul in spatiile inchise de la locul de munca si sanctiuni pentru incalcarea interdictiei de a fuma;
– angajatorul trebuie sa marcheze spatiile mentionate cu indicatoare cu mesajul si cu simbolul international, respectiv tigareta barata de o linie transversala.
– totodata angajatorul poate sa recurga la sanctiuni precum desfacerea contractului individual de munca sau chiar plata unor despagubiri care sa acopere prejudiciul cauzat prin incalcarea regulilor privind fumatul. 
– desemnarea unei persoane responsabile care va elabora si va pune in aplicare regulamentele interne pentru aplicarea prevederilor legii 15/2016, inclusiv prin prevederea incalcarii ca abatere disciplinara si marcarea spatiilor mentionate cu indicatoare prin care sa se indice fumatul interzis.
Sanctiuni:
Un angajat poate fi sanctionat pentru ca fumeaza intr-un spatiu inchis de la locul de munca de catre:
– angajator, prin regulamentul intern in care sunt prevazute sanctiuni interne pentru nerespectarea interdictiei de a fuma la locul de munca. Aceste sanctiuni sunt conform art. 248 alin. 1 din Legea 53/2003 – Codul Muncii cu modificarile si completarile ulterioare; 
– un reprezentant al Politiei Locale sau MAI atunci cand acesta constata, in cadrul unei actiuni de control, ca angajatul fumeaza intr-o zona in care fumatul este interzis.
O persoana juridica poate fi sanctionata:
– de catre un reprezentant al Politiei Locale sau MAI atunci cand acesta constata, in cadrul unei actiuni de control, ca angajatii sai si/sau alte persoane fizice straine fumeaza intr-o zona in care fumatul este interzis;
– de catre inspectorii de munca din cadrul inspectoratelor teritoriale de munca atunci cand acestia constata ca sunt incalcate prevederile art. 39 alin. 9 lit. (e) din Legea 319/2006, cu modificarile si completarile ulterioare. Totodata acestia sunt abilitati sa verifice daca regulamentul intern cuprinde prevederi referitoare la raspunderea disciplinara a salariatilor pentru nerespectarea prevederilor Legii 15/2016.
Sesizarea incalcarii legii se poate face si de catre angajati prin:
– apelarea numarului de telefon al celei mai apropiate sectii de politie locala;
– prin apelarea ITM-ului, in cazul in care angajatorul nu are elaborat/completat regulamentul intern conform art. 5 din legea 15/2016.
Amenzi contraventionale:
– nerespectarea de catre angajati a prevederilor legii 15/2016, se sanctioneaza cu amenda de la 100 la 500 lei;
– nerespectarea de catre persoanele juridice a prevederilor legii 15/2016, se sanctioneaza cu amenda de 5000 lei si cu sanctiunea complementara de suspendare a activitatii sau cu sanctiunea complementara de inchidere a unitatii.

Autor: Marina Florina

Specialist in resurse umane, cu peste 17 ani experienta, indeplinesc nevoile si cerintele de personal. Ma recomanda o experienta dovedita prin buna administrare a dosarelor de personal, a calculului salariilor sau a recrutarii de personal. Sunt o persoana de echipa, empatica, posed o calitate ridicata a muncii si sunt extrem de auto-motivata.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: