De la 01.01.2023 statele de salarii se pastreaza timp de 5 ani. Care sunt conditiile?

In Monitorul Oficial, Partea I nr. 668 din 04 iulie 2022, a fost publicata Legea nr. 195/2022 care vine sa completeze art. 25 din Legea Contabilitatii.

Astfel, dupa aliniatul 1, a fost introdus un nou aliniat 1^1 cu urmatorul text, citez:

„Începând cu data de 1 ianuarie 2023, statele de salarii pentru care angajatorul are o declaraţie informativă privind impozitul reţinut la sursă, pe beneficiari de venit, conform prevederilor legale sau pentru care angajatorul are obligaţia legală de a depune declaraţia privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate, la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, se păstrează timp de 5 ani.”

Ce inseamna asta? Dupa cum observam si din cuprinsul articolului citat, legiuitorul a impus o conditie: astfel, doar angajatorii care au o declaratie informativa (Declaratia 205 si 207, dupa caz), precum si angajatorii care au obligatia depunerii Declaratiei 112, vor pastra statele de salarii o perioada de 5 ani, (ATENTIE) incepand cu data de 01.01.2023. Adica doar dupa data de 01.01.2028 vor putea distruge statele de salarii. Angajatorilor care nu au aceste declaratii, nu li se aplica prevederile Legii nr. 195/2022, termenul de pastrare al statelor de salarii ramanand la 50 de ani.

Noutati legislative – Valoarea tichetului de masa a fost aprobata la 30 de lei de la 01.07.2022

In Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, Nr. 613/22.06.2022 a fost publicata Legea nr. 187/2022 pentru modificarea si completarea Legii nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare.

Astfel, au fost aduse urmatoarele modificari:

  1. Valoarea nominala a unui tichet de masa nu poate depasi suma de 30 de lei incepandu cu data de 01.07.2022. Dar, angajatorii vor putea acorda suplimentar, in luna iulie 2022, tichete de masa cu diferenta dintre valoarea de 30 lei si valoarea acordata in luna iunie 2022 corespunzator zilelor lucrate in aceasta luna.
  2. Organizatiile sindicale legal constituite pot acorda din fonduri proprii, ocazional, tichete  cadou membrilor proprii care nu au calitatea de angajati ai organizatiei sindicale. Frecventa acordarii tichetelor cadou si valoarea acestora se stabilesc de catre conducerea organizatiei sindicale. Prevederile referitoare la achizitionarea si emiterea tichetelor cadou se aplica in mod corespunzator.
  3. Voucherele de vacanta pot fi utilizate si pentru acoperirea cheltuielilor cu taberele scolare, nationale sau tematice, organizate pe teritoriul Romaniei, la care participa copilul titularului. Procedura privind plata taberelor potrivit prezentului alineat se stabileste prin ordin comun al ministrului educatiei si al ministrului finantelor.

Acordul privind recunoasterea reciproca a diplomelor intre Romania si Republica Moldova

In Monitorul Oficial, Partea I nr. 567 din 10 iunie 2022, a fost publicata Legea nr. 174/2022 pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul Romaniei si Guvernul Republicii Moldova privind recunoasterea reciproca a diplomelor, certificatelor si titlurilor stiintific.

Noul Acord intre Guvernul Romaniei si Guvernul Republicii Moldova privind recunoasterea reciproca a diplomelor, certificatelor si titlurilor stiintifice, semnat la Bucuresti in data de 23.11.2021, a intrat in vigoare incepand cu data de 10 iunie 2022.

ARTICOLUL 1

Perioadele de studii din invatamantul preuniversitar din Romania si din Republica Moldova confirmate prin documente scolare se recunosc pe teritoriul statului celeilalte parti.

ARTICOLUL 2

Actele de studii de absolvire a invatamantului profesional tehnic secundar din Republica Moldova, cu durata de minimum 1 an, si diplomele sau certificatele de absolvire a scolii profesionale din Romania se recunosc reciproc.

ARTICOLUL 3

(1) Diplomele de bacalaureat si diploma de absolvire a liceului cu durata de 12 ani din Republica Moldova si diploma de bacalaureat din Romania se recunosc reciproc.

(2) Certificatul de absolvire a liceului din Republica Moldova si diploma de absolvire a liceului din Romania se recunosc reciproc.

(3) Atestatul de studii medii de cultura generala, diploma de absolvire a invatamantului mediu general si atestatul de studii medii, cu durata de 11 ani, din Republica Moldova, eliberate pana in 2011 inclusiv, se recunosc cu diploma de bacalaureat din Romania.

(4) Atestatul de studii medii de cultura generala cu durata de 11 ani din Republica Moldova, eliberat incepand cu anul 2012, confera titularilor dreptul de continuare a studiilor in Romania in invatamantul profesional sau in ultimul an de studii liceale.

(5) Atestatul de absolvire a scolii medii eliberat de institutiile de invatamant secundar general cu durata de 10 ani din Republica Moldova se recunoaste cu diploma de bacalaureat din Romania, daca atestatul respectiv este insotit de o diploma de absolvire a unui program de studii universitare de nivel licenta, master sau doctorat, recunoscuta pe teritoriul Romaniei.

(6) Diplomele de absolvire a colegiilor si a scolilor medicale de baza, cu o durata de minimum 3 ani de studii, dupa absolvirea scolii generale de 9 ani de studii, eliberate pe teritoriul Republicii Moldova, se recunosc cu diplome de bacalaureat din Romania pentru inscrierea la studii universitare in domeniul similar si acces pe piata fortei de munca din Romania.

(7) Diplomele de studii din invatamantul profesional tehnic post-secundar cu o durata de minimum 2 ani obtinute dupa cel putin 11 ani de invatamant general din Republica Moldova si diplomele de absolvire a scolilor postliceale si certificatele de competente profesionale nivel 5 din Romania se recunosc conform legislatiei in vigoare pe teritoriul statului celor doua parti.

(8) Diplomele de studii superioare de scurta durata din Republica Moldova si diplomele de absolvire a colegiilor universitare de 3 ani din Romania, obtinute anterior adoptarii Procesului Bologna, se recunosc cu diplome sau certificate din invatamantul tertiar nonuniversitar, conform legislatiei in vigoare pe teritoriul statului celor doua parti.

ARTICOLUL 4

(1) Actele de studii de nivel licenta eliberate anterior adoptarii Procesului Bologna de catre institutiile de invatamant superior acreditate pentru programe de studii universitare similare in ceea ce priveste durata de studii, domeniul de studii si specializarea din Romania, respectiv specialitatea din Republica Moldova se recunosc pe teritoriul statului celeilalte parti.

(2) Diplomele de invatamant superior eliberate la finalizarea ciclului I de studii universitare de licenta ulterior adoptarii Procesului Bologna de catre institutiile de invatamant superior acreditate pentru programe de studii universitare similare in ceea ce priveste durata de studii, numarul de credite transferabile acumulate, domeniul de studii si specializarea din Romania, respectiv specialitatea din Republica Moldova se recunosc pe teritoriul statului celeilalte parti.

ARTICOLUL 5

(1) Actele de studii de nivel master eliberate de catre institutiile de invatamant superior acreditate pentru programe de studii universitare similare in ceea ce priveste durata de studii, numarul de credite transferabile acumulate, domeniul de studii si specializarea din Romania, respectiv specialitatea din Republica Moldova se recunosc pe teritoriul statului celeilalte parti.

(2) Diplomele si certificatele obtinute la absolvirea studiilor postuniversitare, a studiilor de specializare postuniversitare si a cursurilor de perfectionare de nivel postuniversitar eliberate de catre institutiile de invatamant superior acreditate se recunosc in conformitate cu legislatia in vigoare pe teritoriul statului celeilalte parti.

ARTICOLUL 6

Diploma si titlul de doctor in stiinte acordate in Romania si in Republica Moldova se recunosc reciproc pe teritoriul statului celeilalte parti pe baza indeplinirii procedurilor nationale de atestare a titlurilor de doctor, aplicabile propriilor cetateni, conform legislatiei in vigoare pe teritoriul statului fiecarei parti.

ARTICOLUL 7

Perioadele de studii din invatamantul universitar din Romania si din Republica Moldova se recunosc pe teritoriul statului celeilalte parti.

ARTICOLUL 8

Partile se vor informa reciproc, pe cai diplomatice, cu privire la structura si schimbarile care intervin in sistemul lor de invatamant, despre denumirile, continutul si criteriile de eliberare a documentelor de studii.

ARTICOLUL 9

Recunoasterea profesionala si incadrarea in activitatea profesionala se fac conform legislatiei nationale in vigoare pe teritoriul statului fiecarei parti.

ARTICOLUL 10

Orice divergenta in interpretarea sau aplicarea prevederilor prezentului acord se va solutiona de catre Comisia mixta de experti, denumita in continuare comisie, avand caracter tehnic, compusa din 4 membri numiti de fiecare parte. Partile isi vor comunica reciproc lista cuprinzand membrii comisiei in termen de doua luni de la data intrarii in vigoare a prezentului acord.

Comisia se intruneste ori de cate ori este necesar, la cererea oricarei parti. Data si locul intrunirii urmeaza sa fie stabilite de comun acord.

ARTICOLUL 11

Prezentul acord poate fi modificat prin acordul partilor. Modificarile vor intra in vigoare conform procedurii prevazute la art. 13 pentru intrarea in vigoare a prezentului acord si vor face parte integranta din acesta.

ARTICOLUL 12

In cazul incetarii valabilitatii prezentului acord, prevederile lui vor ramane in vigoare, pana la expirarea ciclului de studii, pentru persoanele care si-au inceput aceste studii pe teritoriul statului celeilalte parti la o data anterioara expirarii prezentului acord.

ARTICOLUL 13

Prezentul acord intra in vigoare la data ultimei notificari prin care partile se informeaza reciproc despre indeplinirea procedurilor legale interne necesare pentru intrarea lui in vigoare.

Prezentul acord este incheiat pentru o perioada de 5 ani si se prelungeste automat, pe perioade de cate un an, daca niciuna dintre parti nu va notifica intentia sa de a-l denunta cu cel putin 6 luni inainte de expirarea termenului respectiv.

Acordul dintre Guvernul Romaniei si Guvernul Republicii Moldova privind recunoasterea reciproca a diplomelor, certificatelor si titlurilor stiintifice, acordate de institutii de invatamant acreditate in Romania si in Republica Moldova, semnat la Chisinau la 20 iunie 1998, cu amendamentele ulterioare, isi inceteaza valabilitatea la data intrarii in vigoare a prezentului acord.

(Legea nr. 174/2022)

1 Iunie – Ziua Copilului

Ziua copilului este o sarbatoare pentru copii care se sarbatoreste in multe tari la date diferite. In Romania se sarbatoreste in data de 1 iunie, aceasta zi fiind declarata si zi de sarbatoare legala in care nu se lucreaza (Legea nr. 220/2016).

In alte tari, Ziua Copilului este sarbatorita la 20 noiembrie, ziua in care s-a adoptat Declaratia Natiunilor Unite pentru Drepturile Copilului. In fosta URSS si in tarile care i-au fost state satelit, se sarbatoreste la 1 iunie, prima zi de vara in Emisfera Nordica.

Istoric, vorbind, Ziua Copilului a inceput in a doua duminica a lunii iunie, in 1857, datorita reverendului Dr. Charles Leonard, pastor al Bisericii Universaliste a Rascumparatorului din Chelsea, Massachusetts: Leonard a organizat un serviciu special dedicat si pentru copii. Leonard a numit aceasta zi Ziua trandafirului, desi a fost mai tarziu numita Duminica de flori si apoi Ziua Copilului. Ziua copilului a fost mentionata prima data la Geneva la Conferinta Mondiala pentru Protejarea si Bunastarea Copiilor in august 1925, la care 54 de reprezentanti din diferite tari, au adoptat Declaratia pentru Protectia Copilului. Dupa aceasta conferinta, multe guverne au introdus „Ziua copilului”. In Turcia Ziua copilului a fost sarbatorita pentru prima data in data de 23 aprilie 1920.

Iata mai jos, lista cu zilele in care se sarbatoreste Ziua Copilului in diferite state:

  • Argentina sarbatoreste a doua duminica din luna august.
  • Australia sarbatoreste in prima duminica din luna iulie.
  • Albania sarbatoreste in data de 1 iunie.
  • Armenia sarbatoreste in data de 1 iunie.
  • Austria sarbatoreste in data de 20 septembrie.
  • Azerbaijan sarbatoreste in data de 1 iunie.
  • Africa Centrala: In Republica Congo, Republica Democrata Congo, Camerun, Guineea Ecuatoriala, Gabon, Ciad si Republica Centrafricana Ziua Copilului se sarbatoreste pe 25 decembrie.
  • Africa de Sud sarbatoreste in prima sambata a lunii noiembrie.
  • Banglades sarbatoreste in data de 17 martie.
  • Bolivia sarbatoreste in data de 12 aprilie.
  • Bosnia si Hertegovina sarbatoreste in data de 1 iunie.
  • Brazilia sarbatoreste in data de 12 octombrie.
  • Bulgaria sarbatoreste in data de 1 iunie.
  • Columbia sarbatoreste in ultima sambata a lunii aprilie.
  • Chile sarbatoreste in prima zi de miercuri din luna octombrie.
  • Cuba sarbatoreste in a treia duminica din luna iulie.
  • Cambodia sarbatoreste in data de 1 iunie.
  • Canada sarbatoreste in data de 20 noiembrie.
  • Costa Rica sarbatoreste in data de 9 septembrie.
  • Croatia sarbatoreste in data de 11 noiembrie.
  • Cuba sarbatoreste in a treia duminica din luna iulie.
  • Cehia sarbatoreste in data de 1 iunie.
  • Coreea de Nord sarbatoreste in data de 1 iunie.
  • Coreea de Sud sarbatoreste in data de 5 mai.
  • Ecuador sarbatoreste in data de 1 iunie.
  • Elvetia sarbatoreste in data de 20 noiembrie.
  • Egipt sarbatoreste in data de 20 noiembrie.
  • Eritreea sarbatoreste in data de 8 decembrie.
  • Filipine sarbatoreste in data de 20 noiembrie.
  • Finlanda sarbatoreste in data de 20 noiembrie.
  • Germania de la reunificarea Germaniei se sarbatoreste in data de 1 iunie din timpul DDR-ului si 20 septembrie sarbatoarea Republicii Federale Germania.
  • Grecia sarbatoreste in data de 20 noiembrie.
  • Guatemala sarbatoreste in data de 1 octombrie.
  • Honduras sarbatoreste in data de 10 septembrie.
  • Haiti sarbatoreste in data de 12 iunie.
  • Hong Kong sarbatoreste in data de 4 aprilie.
  • Indonezia sarbatoreste in data de 23 iulie.
  • India sarbatoreste in data de 14 noiembrie.
  • Irlanda sarbatoreste in data de 20 noiembrie.
  • Japonia sarbatoreste in data de 5 mai.
  • Kazahstan sarbatoreste in data de 1 iunie.
  • Laos sarbatoreste in data de 1 iunie.
  • Maldive sarbatoreste in data de 10 mai.
  • Marea Britanie sarbatoreste in a doua duminica a lunii mai.
  • Malaezia sarbatoreste in mod traditional pe 1 octombrie. In zilele noastre este sarbatorita si pe 20 noiembrie.
  • Mongolia sarbatoreste in data de 1 iunie.
  • Mozambic sarbatoreste in data de 1 iunie.
  • Mexic sarbatoreste in data de 30 aprilie.
  • Norvegia sarbatoreste in data de 17 mai.
  • Nigeria sarbatoreste in data de 27 mai.
  • Noua Zeelanda sarbatoreste in prima duminica din luna martie.
  • Nicaragua sarbatoreste in data de 1 iunie.
  • Polonia sarbatoreste in data de 1 iunie.
  • Pakistan sarbatoreste in data de 1 iulie.
  • Palestina sarbatoreste in data de 5 aprilie.
  • Panama sarbatoreste in a treia duminica a lunii iulie.
  • Paraguay sarbatoreste in data de 16 august.
  • Peru sarbatoreste in a doua duminica a lunii aprilie.
  • Republica Moldova sarbatoreste in data de 1 iunie.
  • Romania sarbatoreste in data de 1 iunie.
  • Rusia sarbatoreste in data de 1 iunie.
  • Serbia sarbatoreste in data de 20 noiembrie.
  • Slovacia sarbatoreste in data de 1 iunie.
  • Suedia sarbatoreste in prima zi de luni a lunii octombrie.
  • Spania sarbatoreste in a doua duminica a lunii mai.
  • Sri Lanka sarbatoreste in data de 1 octombrie.
  • Sudan sarbatoreste in data de 23 decembrie.
  • Statele Unite ale Americii sarbatoreste in a doua duminica a lunii iunie.
  • Surinam sarbatoreste in data de 5 decembrie.
  • Singapore sarbatoreste in prima zi de vineri a lunii octombrie.
  • Sudanul de Sud sarbatoreste in data de 23 decembrie.
  • Thailanda sarbatoreste in a doua sambata a lunii ianuarie.
  • Trinidad si Tobago sarbatoreste in data de 20 noiembrie.
  • Tunisia sarbatoreste in data de 11 ianuarie.
  • Turcia sarbatoreste in data de 23 aprilie.
  • Tuvalu sarbatoreste in prima zi de luni a lunii august.
  • Uruguay sarbatoreste in a doua duminica a lunii august.
  • Ungaria sarbatoreste in ultima duminica a lunii mai.
  • Ucraina sarbatoreste in data de 1 iunie.
  • Venezuela sarbatoreste in a treia duminica a lunii iulie.
  • Vanuatu sarbatoreste in data de 24 iulie.
  • Vietnam sarbatoreste in data de 1 iunie.

Sursa: Wikipedia

In concluzie, in Romania, ziua de 1 iunie este ziua pentru si despre copii. Este ziua cand trebuie sa ne bucuram si sa ne jucam alaturi de cei mici, sa le oferim cadouri, dulciuri, jucarii, sa invatam din inocenta lor, sa ne bucuram de fiecare clipa, sa zambim si sa incercam sa facem o lume mai buna.. pentru ei, viitorul acestei tari. Si, nu in ultimul rand, sa un uitam de copilul din noi. Deci, macar in aceasta zi sa uitam de toate grijile, legi, si alte cele din lumea celor mari, si sa ne amintim de inocenta acelor vremuri cand eram copii.

Modificarea si completarea C.O.R. (Clasificarea Ocupatiilor din Romania)

Abonează-te pentru a avea acces

Citești mai multe din acest conținut dacă te abonezi azi.

Salariatul refuza sa semneze fisa postului. Poate fi acesta sanctionat disciplinar?

Abonează-te pentru a avea acces

Citești mai multe din acest conținut dacă te abonezi azi.

Despre alocatia de hrana in unitatile sanitare publice

In Monitorul Oficial, Partea I, nr. 477 din 13 mai 2022, a fost publicata Legea nr. 133/2022 pentru modificarea si completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii.

Astfel, cuantumul alocatiei de hrana in unitatile sanitare publice se stabileste prin ordin al ministrului sanatatii, se actualizeaza anual in functie de rata inflatiei si nu poate fi mai mic de 22 lei/zi de spitalizare. Cheltuielile aferente alocatiei de hrana in unitatile sanitare publice se asigura prin transferuri de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sanatatii, catre bugetul Fondului national unic de asigurari sociale de sanatate.

Alocatia de hrana poate fi suplimentata prin decizie a consiliului de administratie al unitatii sanitare, in conditiile identificarii altor surse de finantare decat sumele provenite din contractele incheiate cu casele de asigurari de sanatate si de la bugetul de stat.

Persoanele care nu fac dovada calitatii de asigurat beneficiaza de servicii medicale, in cadrul unui pachet minimal de servicii medicale, prevazut de prezenta lege, si de alocatia de hrana astfel cum a fost stabilita. Modalitatea de decontare a serviciilor medicale pentru aceste persoane se aplica si alocatiei de hrana.

Prevederile se aplica incepand cu data de 01.06.2022.

Care sunt situatiile care constituie refuzuri justificate la plata indemnizatiilor aferente concediilor medicale

Abonează-te pentru a avea acces

Citești mai multe din acest conținut dacă te abonezi azi.

10 semne ale unei culturi toxice la locul de munca

Multi angajati nu se simt apreciati in munca lor si, desi fac eforturi infinite pentru a atrage atentia sefilor lor, fie pentru a-si asuma responsabilitati mai mari, fie pentru a avansa la locul de munca, totul va fi inutil daca este o companie cu o cultura toxica.

Cel mai important lucru pentru a alege un loc de munca si a investi multe ore din viata ta in acel loc, este ca valorile tale personale sa se potriveasca cu cele ale companiei. Cel mai rau dintre toate este ca nu stii care sunt valorile tale pentru ca, asa cum a spus Seneca, atunci cand nu stii ce vrei, orice vant este bun si vei ajunge sa lucrezi oriunde.

Exista comportamente care sunt inacceptabile indiferent de cultura sau tara in care lucrati. Multi angajati cred ca atunci cand semneaza un contract de munca exista clauze invizibile care ii obliga sa tolereze comportamente toxice.

A lucra intr-o companie cu o cultura toxica inseamna a simti disconfort zilnic, a lucra intr-un mediu concurential negativ in care interesele individuale prevaleaza asupra intereselor angajatilor, traiesti cu factori de stres si comportamente constante care pot fi considerate hartuire.

Dar, care este de fapt adevarata problema?

Adevarata problema este ca angajatii se adapteaza la lucrul in companii cu culturi toxice si ca, din cauza factorilor personali si profesionali, nu fac nimic pentru a-si schimba situatia, deoarece cred ca nu poti lupta impotriva unui gigant.

Daca sunteti o persoana care gandeste in acest fel, trebuie sa dati o intorsatura modului vostru de gandire. Tineti minte acest lucru: va petreceti cea mai mare parte a timpului la locul de munca si meritati sa fiti bine.

Iata mai jos, 10 semne care va arata daca lucrati intr-o companie cu o cultura de lucru toxica:

  1. Comunicare deficitara: ceea ce se traduce prin lipsa de claritate, diferiti angajati primesc mesaje diferite, exista comunicare pasiv-agresiva, comunicare constanta in afara programului de lucru si lipsa de ascultare.
  2. Grupuri privilegiate in cadrul companiei: proiectele sunt atribuite aceluiasi grup de persoane, indiferent de talentul lor. Aceste grupuri sunt inchise si pot fi doar o parte din acesti angajati care impartasesc aceleasi caracteristici. Aceste grupuri minimalizeaza alte persoane si lucreaza prin barfe care duc la comportamente de excludere.
  3. Conducerea slaba: Exista multe tipuri de conducere care lasa mult de dorit. De exemplu, exista sefi care arunca intotdeauna mingi si nu isi asuma niciodata responsabilitatea; exista sefi care nu te respecta, fie prin folosirea unui limbaj inadecvat, fie prin comportamente inacceptabile, cum ar fi trimiterea de mesaje in orele de odihna; si sunt sefi care iti fac „micro corectii”, adica te corecteaza pana la cel mai mic detaliu al muncii tale, care devine o tortura ce iti submineaza stima de sine.
  4. Colegii nemotivati: acestia sunt caracterizati pentru ca au dat totul si in cele din urma au decis sa arunce prosopul. La inceput ii poti ajuta preluandu-si locul de munca, dar sunt sanse sa te descurajezi si tu. Amintiti-va, emotiile sunt contagioase.
  5. Cariera stagnanta: companiile cu culturi toxice nu iti dau nicio sansa sa te dezvolti profesional, nu iti ofera pregatire pentru a-ti imbunatati abilitatile personale si profesionale, nu primesti niciun tip de mentorat. Vrei sa lucrezi intr-o companie cu aceste caracteristici?
  6. Fluctuatia mare de personal: exista disponibilizari/plecari din cauza lipsei de organizare si a conducerii slabe, asa cum am mentionat anterior.
  7. Lipsa echilibrului intre viata personala si cea profesionala: asta se intampla atunci cand munca ta nu iti permite sa te deconectezi de la mesajele tale la orele de odihna, nu poti sa nu mai vezi e-mailurile, sa-ti programezi vizitele la medic, vacanta, antrenamentele, hobby-urile tale zilnice. Si, sunt doar cateva exemple.
  8. Sindromul tip arsura: numele in sine va spune ca nu mai puteti. Putem gasi oameni care muncesc frenetic pentru ca au dat totul si nu au primit nimic, sau oameni care muncesc si sunt subapreciati, in ciuda faptului ca au talente mari.
  9. Nici un pas inainte: Aceasta este atunci cand companiile se indeparteaza de misiunea lor si supravietuiesc fara tinta.
  10. Intuitia sau instinctul tau: Daca simti ca nu mai poti, fii atent la corpul tau pentru ca a venit timpul sa pleci!

Dar, de ce oamenii nu isi schimba locul de munca, chiar daca lucreaza in companii toxice?

Din mai multe motive: resemnare, conformism, frica, stima de sine scazuta, incredere in sine scazuta, lipsa de asertivitate, postura victimelor, lipsa de pregatire pentru a ocupa alte locuri de munca, lipsa de timp, ignoranta cu privire la faptul ca exista comportamente inacceptabile si, in cele din urma, pentru ca ei cred ca va veni un moment mai bun pentru a schimba locul de munca.

Adevarul este ca cel mai bun moment pentru a-ti schimba viata este: ACUM.

Trebuie sa va dau doua vesti, una buna si una proasta. Vestea proasta este ca, daca lucrezi intr-o companie cu o cultura toxica, nu vei fi apreciat la locul tau de munca. Si, vestea buna este ca niciodata nu este prea tarziu sa te schimbi si sa cauti solutii la situatia ta actuala. 😊

Si, inca ceva: Daca credeti ca nu este posibil sa va schimbati locul de munca, atunci trebuie sa va schimbati atitudinea. Daca credeti ca va puteti schimba locul de munca, atunci trebuie sa va schimbati atitudinea.

Cum iti poti schimba atitudinea?

Trebuie sa va transformati slabiciunile in puncte forte. Se poate spune ca este usor, dar intre a spune si a face este un drum lung. In primul rand, trebuie sa stiti ce trebuie sa imbunatatiti la dumneavoastra si ce trebuie sa faceti pentru a lucra intr-un mediu sanatos.

8 Mai – Ziua egalitatii de sanse intre femei si barbati

Ziua de 8 Mai a fost declarata Ziua egalitatii de sanse intre femei si barbati prin Legea nr. 23/2015. In aceasta zi, autoritatile administratiei publice locale pot organiza manifestari si actiuni publice dedicate sarbatoririi Zilei egalitatii de sanse intre femei si barbati.

Egalitatea de sanse si de tratament intre femei si barbati este reglementata prin Legea nr. 202/2002 actualizata. Ultima actualizare a acesteia, a fost adusa prin Ordonanta de urgenta nr. 57/2022 care transpune partial in practica o Directiva europeana. Prin Ordonanta de urgenta nr. 57/2022, au fost introduse completari la Legea nr. 202/2022 cu privire la:

  • Introducerea unui nou tip de concediu, si anume, «concediu de ingrijitor» prin care se intelege un concediu pentru lucratori in vederea oferirii de ingrijire sau sprijin personal unei rude sau unei persoane care locuieste in aceeasi gospodarie ca lucratorul si care are nevoie de ingrijire sau sprijin semnificativ ca urmare a unei probleme medicale grave, astfel cum este definita de fiecare stat membru;
  • Introducereea sintagmei «formule flexibile de lucru», prin care se intelege posibilitatea lucratorilor de a-si adapta programul de lucru, inclusiv prin utilizarea formulelor de munca la distanta, a programelor de munca flexibile sau a unor programe de munca cu timp redus de lucru.

Egalitatea de sanse si de tratament intre femei si barbati se realizeaza in conformitate cu urmatoarele principii:

  • principiul legalitatii, potrivit caruia sunt respectate prevederile Constitutiei si legislatiei nationale in materie, precum si prevederile acordurilor si altor documente juridice internationale la care Romania este parte;
  • principiul respectarii demnitatii umane, potrivit caruia fiecarei persoane ii este garantata dezvoltarea libera si deplina a personalitatii;
  • principiul cooperarii si al parteneriatului, potrivit caruia autoritatile administratiei publice centrale si locale colaboreaza cu societatea civila si organizatiile neguvernamentale pentru elaborarea, implementarea, evaluarea si monitorizarea politicilor publice si a programelor privind eliminarea tuturor formelor de discriminare pe criteriul de sex, precum si pentru realizarea de facto a egalitatii de sanse si de tratament intre femei si barbati;
  • principiul transparentei, potrivit caruia elaborarea, derularea, implementarea si evaluarea politicilor si programelor din domeniu sunt aduse la cunostinta publicului larg;
  • principiul transversalitatii, potrivit caruia politicile si programele publice care apara si garanteaza egalitatea de sanse si de tratament intre femei si barbati sunt realizate prin colaborarea institutiilor si autoritatilor cu atributii in domeniu la toate nivelele vietii publice.

Prin egalitatea de sanse si de tratament intre femei si barbati in relatiile de munca se intelege accesul nediscriminatoriu la:

  • alegerea ori exercitarea libera a unei profesii sau activitati;
  • angajare in toate posturile sau locurile de munca vacante si la toate nivelurile ierarhiei profesionale;
  • venituri egale pentru munca de valoare egala;
  • informare si consiliere profesionala, programe de initiere, calificare, perfectionare, specializare si recalificare profesionala, inclusiv ucenicia;
  • promovare la orice nivel ierarhic si profesional;
  • conditii de incadrare in munca si de munca ce respecta normele de sanatate si securitate in munca, conform prevederilor legislatiei in vigoare, inclusiv conditiile de concediere;
  • beneficii, altele decat cele de natura salariala, precum si la sistemele publice si private de securitate sociala;
  • organizatii patronale, sindicale si organisme profesionale, precum si la beneficiile acordate de acestea;
  • prestatii si servicii sociale, acordate in conformitate cu legislatia in vigoare.

De egalitatea de sanse si de tratament intre femei si barbati in relatiile de munca beneficiaza toti lucratorii, inclusiv persoanele care exercita o activitate independenta, precum si sotiile/sotii lucratorilor independenti care nu sunt salariate/salariati sau asociate/asociati la intreprindere, in cazul in care acestea/acestia, in conditiile prevazute de dreptul intern, participa in mod obisnuit la activitatea lucratorului independent si indeplinesc fie aceleasi sarcini, fie sarcini complementare.

Pentru prevenirea si eliminarea oricaror comportamente, definite drept discriminare bazata pe criteriul de sex, angajatorul are urmatoarele obligatii:

  • sa asigure egalitatea de sanse si de tratament intre angajati, femei si barbati, in cadrul relatiilor de munca de orice fel, inclusiv prin introducerea de dispozitii pentru interzicerea discriminarilor bazate pe criteriul de sex in regulamentele de organizare si functionare si in regulamentele interne ale unitatilor;
  • sa prevada in regulamentele interne ale unitatilor sanctiuni disciplinare, in conditiile prevazute de lege, pentru angajatii care incalca demnitatea personala a altor angajati prin crearea de medii degradante, de intimidare, de ostilitate, de umilire sau ofensatoare, prin actiuni de discriminare;
  • sa ii informeze permanent pe angajati, inclusiv prin afisare in locuri vizibile, asupra drepturilor pe care acestia le au in ceea ce priveste respectarea egalitatii de sanse si de tratament intre femei si barbati in relatiile de munca;
  • sa informeze imediat dupa ce a fost sesizat autoritatile publice abilitate cu aplicarea si controlul respectarii legislatiei privind egalitatea de sanse si de tratament intre femei si barbati.

Totodata, angajatii au dreptul ca, in cazul in care se considera discriminati pe baza criteriului de sex, sa formuleze sesizari/reclamatii catre angajator sau impotriva lui, daca acesta este direct implicat, si sa solicite sprijinul organizatiei sindicale sau al reprezentantilor salariatilor din unitate pentru rezolvarea situatiei la locul de munca. In cazul in care aceasta sesizare/reclamatie nu a fost rezolvata la nivelul angajatorului prin mediere, persoana angajata care prezinta elemente de fapt ce conduc la prezumtia existentei unei discriminari directe sau indirecte bazate pe criteriul de sex in domeniul muncii, are dreptul atat sa sesizeze institutia competenta, cat si sa introduca cerere catre instanta judecatoreasca competenta in a carei circumscriptie teritoriala isi are domiciliul ori resedinta, respectiv la sectia/completul pentru conflicte de munca si drepturi de asigurari sociale din cadrul tribunalului sau, dupa caz, instanta de contencios administrativ, dar nu mai tarziu de 3 ani de la data savarsirii faptei.

Este interzisa discriminarea prin utilizarea de catre angajator a unor practici care dezavantajeaza persoanele de un anumit sex, in legatura cu relatiile de munca, referitoare la:

  • anuntarea, organizarea concursurilor sau examenelor si selectia candidatilor pentru ocuparea posturilor vacante din sectorul public sau privat;
  • incheierea, suspendarea, modificarea si/sau incetarea raportului juridic de munca ori de serviciu;
  • stabilirea sau modificarea atributiilor din fisa postului;
  • stabilirea remuneratiei;
  • beneficii, altele decat cele de natura salariala, precum si la securitate sociala;
  • informare si consiliere profesionala, programe de initiere, calificare, perfectionare, specializare si recalificare profesionala;
  • evaluarea performantelor profesionale individuale;
  • promovarea profesionala;
  • aplicarea masurilor disciplinare;
  • dreptul de aderare la sindicat si accesul la facilitatile acordate de acesta;
  • orice alte conditii de prestare a muncii, potrivit legislatiei in vigoare.

Sunt exceptate de la aplicarea prevederilor de mai sus, locurile de munca in care, datorita naturii activitatilor profesionale respective sau cadrului in care acestea sunt desfasurate, o caracteristica legata de sex este o cerinta profesionala autentica si determinanta, cu conditia ca obiectivul urmarit sa fie legitim si cerinta sa fie proportionala.

De asemenea, maternitatea nu poate constitui un motiv de discriminare. Orice tratament mai putin favorabil aplicat unei femei legat de sarcina sau de concediul de maternitate constituie discriminare.

Orice tratament mai putin favorabil aplicat unei femei sau unui barbat, pe motiv ca a solicitat sau a efectuat concediul pentru cresterea copiilor, concediul paternal, concediul de ingrijitor ori ca si-a exercitat dreptul de a solicita formule flexibile de lucru, constituie discriminare.

Este interzis sa i se solicite unei candidate, in vederea angajarii, sa prezinte un test de graviditate si/sau sa semneze un angajament ca nu va ramane insarcinata sau ca nu va naste pe durata de valabilitate a contractului individual de munca. Sunt exceptate acele locuri de munca interzise femeilor gravide si/sau care alapteaza, datorita naturii ori conditiilor particulare de prestare a muncii.

Concedierea nu poate fi dispusa pe durata in care:

  • salariata este gravida sau se afla in concediu de maternitate;
  • salariata/salariatul se afla in concediul pentru cresterea copiilor in varsta de pana la 2 ani, respectiv 3 ani in cazul copilului cu dizabilitati;
  • salariatul se afla in concediu paternal.
  • salariata/salariatul se afla in concediul de ingrijitor;
  • salariata/salariatul si-a exercitat dreptul de a solicita formule flexibile de lucru.

Este exceptata situatia in care concedierea pentru motive ce intervin ca urmare a reorganizarii judiciare, a falimentului sau a dizolvarii angajatorului, in conditiile legii.

La incetarea concediului de maternitate, a concediului pentru cresterea copiilor in varsta de pana la 2 ani, respectiv 3 ani in cazul copilului cu dizabilitati, a concediului paternal sau a concediului de ingrijitor, salariata/salariatul are dreptul de a se intoarce la ultimul loc de munca ori la un loc de munca echivalent, avand conditii de munca echivalente, si, de asemenea, de a beneficia de orice imbunatatire a conditiilor de munca la care ar fi avut dreptul in timpul absentei.

La revenirea la locul de munca, salariata/salariatul are dreptul la un program de reintegrare profesionala, a carui durata este prevazuta in regulamentul intern de organizare si functionare si nu poate fi mai mica de 5 zile lucratoare.

Constituie discriminare bazata pe criteriul de sex orice comportament nedorit, definit drept hartuire sau hartuire sexuala, avand ca scop sau efect:

  • de a crea la locul de munca o atmosfera de intimidare, de ostilitate sau de descurajare pentru persoana afectata;
  • de a influenta negativ situatia persoanei angajate in ceea ce priveste promovarea profesionala, remuneratia sau veniturile de orice natura ori accesul la formarea si perfectionarea profesionala, in cazul refuzului acesteia de a accepta un comportament nedorit, ce tine de viata sexuala.

Important de precizat: Pentru prevenirea actiunilor de discriminare bazate pe criteriul de sex in domeniul muncii, atat la negocierea contractului colectiv de munca la nivel de sector de activitate, grup de unitati si unitati, partile contractante vor stabili introducerea de clauze de interzicere a faptelor de discriminare si, respectiv, clauze privind modul de solutionare a sesizarilor/reclamatiilor formulate de persoanele prejudiciate prin asemenea fapte.